fbpx

Despre poluarea cu plastic, reciclare și soluții zero-waste, la atelierele HOPE, în Brăila

La mijlocul lunii februarie a avut loc în Brăila un eveniment de care noi suntem tare mândri- evenimentul HOPE- ANTIPLASTIC. Concret, o serie de talk-uri și ateliere menite să îi pregătească pe participanți, elevi din liceele brăilene, pentru Festivalul Internațional Antiplastic, care se va desfășura între 21-26 mai, în cadrul săptămânii europene verzi, tot la Brăila. Mai exact, liceenii vor prezenta în cadrul festivalului portofoliile proprii despre lupta lor împotriva poluării cu plastic.

27982731_811394892382032_4645204670374898603_o-190x300 Despre poluarea cu plastic, reciclare și soluții zero-waste, la atelierele HOPE, în Brăila

Proiectul HOPE este organizat în România de Viorica Alexandru și Asociația Inițiativa Cetățenilor Seniori din Brăila,  și este un proiect european Erasmus +, cu parteneri în Turcia și Slovacia. Și nu este nou, HOPE fiind o continuare a proiectului Dl. Organicescu, prima încercare de educare a publicului brăilean pe tema deșeurilor în general, și a plasticului, în special.

Brăila este un oraș foarte frumos și încărcat de istorie. Știai că în jurul anilor 1900 Brăila era considerată  Bursa Cerealelor și un important port la Dunăre? Tot din Brăila este și Ana Aslan, cunoscutul medic gerontolog și inventatorul vitaminei H3. Și, cel mai special pentru noi, Brăila este port la Dunăre, ceea ce înseamnă că brăilenii sunt extrem de norocoși să aibă acest fluviu minunat și toate bogățiile sale în ograda lor.

Dar așa o bogăție vine și cu niște responsabilități. Datorită traseului său impresionant și al celor mulți afluenți ai săi, Dunărea strânge multe deșeuri în drumul său. În unele țări mai mari iubitoare de natură se organizează filtre și campanii de curățenie pe malurile Dunării.

IMG_9580-1170x420 Despre poluarea cu plastic, reciclare și soluții zero-waste, la atelierele HOPE, în Brăila

Însă noi suntem încrezători că, o dată cu educația civica și ecologică, vom învăța împreună să avem grijă de natura noastră și de adevăratele bogății- cele naturale: păduri care ne oferă aer curat și hrană, ape curgătoare care ne dăruiesc apa potabilă și hrană, adică sănătate, pe scurt.

IMG_9584-298x300 Despre poluarea cu plastic, reciclare și soluții zero-waste, la atelierele HOPE, în Brăila

Prima zi de ateliere HOPE a debutat cu atelierul fetelor de la Seneca AntiCafe, un spațiu altfel care iubește natura și oamenii, si care îți pune la dispoziție o grămadă de resurse pentru a-ți petrece timpul cât mai eficient.

Apoi a urmat ziua de sâmbătă. Noi am fost primii, comunicându-le celor prezenți de ce am renunțat la plastic, cum trăim fără plastic, ce impact are decizia noastră și cum pot îmbrățișa și ei acest stil benefic de viață. Am încheiat cu o provocare adresata lor – dorim ca ei să redescopere frumusețile pierdute, ascunse sau uitate ale Brăilei. Flora și fauna locului, de ce sunt ele speciale și care este impactul poluării cu plastic asupra lor. Cu acestea în minte și în suflet, i-am provocat să ne prezinte Brăila pe care vrei să o vizitezi, în care dorești să trăiești, să o admiri și să o recomanzi ca și obiectiv turistic celui mai bun prieten. Sperăm că i-am inspirat, rezultatele le vom vedea în mai. Și în viitor.

După noi a urmat Mihaela Sofronea de la Green Group, din care face parte și Sigurec. Ca și în majoritatea zonelor țării, și Brăila se confruntă cu aceeași problemă a colectării selective. Locuitorii orașului nu au încredere în compania de salubrizare a orașului,  iar aceasta, la rândul său, nu oferă suficientă informație și logistică pentru a realiza o colectare selectivă eficientă, credibilă, transparentă și la nivel european. Așa că cei prezenți s-au bucurat tare mult când reprezentații Sigurec au anunțat amplasarea altor 3 stații în diferite zone ale orașului.

Screen-Shot-2018-04-03-at-18.25.34 Despre poluarea cu plastic, reciclare și soluții zero-waste, la atelierele HOPE, în Brăila

Mihaela a vorbit despre Sigurec și cum cei de la Green Group transformă deșeuri în resurse prețioase zilnic. Mai multe despre ceea ce face Sigurec în curând, pentru că pregătim un material mai amplu cu ei, deoarece avem multe de învățat împreună.

După Mihaela a urmat Teia Ciulacu de la Viitor Plus, una dintre puținele întreprinderi sociale din România. Ea ne-a prezentat unul dintre noile lor proiecte, Recicleta, un proiect prin care se colectează deșeurile reciclabile din sectorul 1 și 2, pe bicicletă, creând astfel zero poluare.

Sesiunea s-a încheiat cu Claudia Niculae, care a realizat un studiu de caz despre traseul deșeurilor în zona în care locuiește ea, în București. Mai exact, ce se întâmplă cu deșeurile colectate selectiv, odată ce părăsesc propria-i locuință, un exercițiu pe care îl recomandă tuturor. Și noi! Și a subliniat și soluțiile pentru reciclarea deșeurilor colectate selectiv: Recicleta, Sigurec Mobil, Uleiosul.

Speram să participăm la și să vedem întâmplându-se cât mai multe astfel de inițiative în România. Pentru că, mai grav decât în oricare stat european, în România se reciclează sub 5%. Ceea ce înseamnă că 95% dintre deșeurile produse de fiecare dintre noi ajung în natură și în gropi de gunoi.

IMG_9576 Despre poluarea cu plastic, reciclare și soluții zero-waste, la atelierele HOPE, în Brăila

Apropo, știai că Green Group importă deșeuri reciclabile din țările vecine? Poate te întrebi de ce, așa cum am făcut și noi, uimiți… Îți spunem ce am aflat- pentru că nu au destulă materie primă în România. Asta nu înseamnă că nu sunt deșeuri- sunt, o grămadă, doar că nu se colectează corect și nu ajung unde trebuie.

<3, Ioana

One thought on “Despre poluarea cu plastic, reciclare și soluții zero-waste, la atelierele HOPE, în Brăila

  1. HOPE TEAM says:

    Multumesc, Ioana… tinem legatura…dupa Green Week, avem Eco Circles , un workshop pentru mai multi participant din UE in perioada 1-3 iunie…. poate atunci ajungi la noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *