fbpx

Fiecare dintre noi poate schimba lumea și chiar o face

În liceu, prin 1999, făceam parte dintr-un ecoclub, și, pentru un anumit eveniment, lucram la un brainstorming legat de o campanie menită să crească gradul de conștientizare al populației sibiene asupra deșeurilor aruncate în locuri neamenajate. Alex, un bun prieten și coleg, a venit cu ideea extraordinară, mai mult ca o viziune din viitor, de a crea un video care înfățișează cum un gunoi la care se adaugă, treptat, un altul, și un altul (ați înțeles ideea) devine un munte de gunoaie. Mesajul e simplu. Totul începe cu un gunoi, care pleacă de la o persoană, dar care, printr-o contribuție colectivă, se transformă într-o problemă majoră.

Este extrem de dificil, paralizant, copleșitor, aproape imposibil să rezolvi problema unui munte (sau a unui ocean) de gunoaie de unul singur. Dar dacă privești situația din perspectiva opusă și realizezi că așa cum muntele/ oceanul respectiv s-a format din ‘inițiativa’ unui individ căruia i s-au alăturat alte câteva milioane (chiar miliarde), logic te gândești că la fel se poate și ‘de-forma’ sau reglementa sau soluționa, prin diferite inițiative individuale care inspiră o serie de acțiuni colective, creative, globale, la care participă din ce în ce mai multe persoane.

Chris Jordan este un artist, fotograf, activist și un om care iubește natura și planeta noastră albastră. Și numerele. Prima dată am făcut cunoștiință cu munca sa în 2012, prin proiectul Midway. Între timp a mai realizat multe proiecte, cu intenția de a așeza omul mai aproape de faptele sale, de a-l conecta mai mult cu sine și cu acțiunile sale. Și cu natura. Camel Gastrolit (2016) este un proiect realizat din mai mult de 500 de pungi de plastic și alte deșeuri (metal, sticlă) găsite în stomacurile cămilelor moarte din Deșertul Arabiei. În proiectele Running the Numbers I & II, Chris alege un obiect (pungi de plastic, capace de plastic, pahare de unică folosință, păsări, mucuri de țigară, pungi de hârtie și multe altele), îl multiplică, atașează o statistică și creează artă. Rezultatele sunt uimitoare:

-> Plastic Cups 2008 prezintă 1.000.000 de pahare de plastic, adică cantitatea folosită la fiecare 6 ore pe zborurile interne în SUA.

-> Plastic Bags 2007 înfățișează 60.000 de pungi din plastic, adică cantitatea vândută în SUA la fiecare 5 secunde.

-> Plastic Bottles 2007 înfățișează 2.000.000 de recipiente din plastic folosite pentru băuturi răcoritoare (PET), adică cantitatea folosită la fiecare 15 minute în SUA.

-> Caps Seurat 2011 înfățișează 400.000 de dopuri provenite de la sticlele de băuturi răcoritoare, adică cantitatea de băuturi răcoritoare în sticle de plastic consumată în SUA în fiecare minut.

-> Venus 2011 înfățișează 240.000 de pungi din plastic, adică cantitatea mondială de pungi de plastic consumate în fiecare 10 secunde.

-> Gyre II 2011 înfățișează 50.000 de brichete din plastic, adică cantitatea de plastic existentă în fiecare milă pătrată (=2,59 km pătrați) din oceanele lumii.

-> Gyre 2009 înfățișează 2.400.000 de bucăți din plastic, adică cantitatea estimată că pătrunde în ocean ca și deșeuri marine în fiecare oră. Toate bucățile de plastic folosite pentru realizarea acestei imagini au fost colectate din Oceanul Pacific.

A început primăvara, care chiar dacă urmează o iarnă afectată de încălzirea globală, deci deloc friguroasă sau bogată în precipitații specifice, este binevenită și mult așteptată. Pentru a o întâmpina așa cum se cuvine, și pentru a ne trezi și noi din hibernare, o sărbătorim în martie și aprilie cu Ziua Pământului, Ora Pământului și Ziua Apei. Și activități de curățenie, să facem loc energiei și vieții noi. Așa cum fiecare gospodar își face curățenie în ogradă la începutul primăverii, și oamenii gospodari moderni fac curățenie în ograda cea mai mare, pe care o împărțim cu toții- Pământul. Orice inițiativă este binevenită și participarea mult apreciată, fie că implică ecologizarea plajelor, apelor curgătoare, a unor zone de pădure, deal sau munte, orice, oricât, oriunde, oricând, produce o schimbare pozitivă. Pe plan local, național și global. În fiecare dintre noi și pentru toată lumea.

Și dacă, dintr-un motiv sau altul, nu poți participa la una dintre activitățile de ecologizare din zona în care locuiești, creează-ți singur oportunități pentru a realiza o schimbare pozitivă. Mesajul inițiativei Take 3 este să iei cu tine 3 deșeuri pe care le întâlnești în drumeția sau plimbarea ta prin natură. Gândește-te ce s-ar întâmpla dacă noi toți am îmbrățișa acest îndemn și cum ar arăta lumea în care trăim. Ar fi un scenariu destul de fericit, nu-i așa?

Fie că ne dăm seama sau nu, fiecare dintre noi schimbă lumea prin comportamentul și atitudinea sa. Depinde doar de noi dacă alegem să acționăm activ, conștient și responsabil (adoptând o viziune de ansamblu, o gândire durabilă și înțelegând pe deplin consecințele acțiunilor noastre) vs automatizat/inconștient/robotic, preferând o atitudine pasivă față de momentul prezent și limitându-ne voința și forța proprie.

Și pentru că noi credem în puterea exemplului, în inspirație, în ALTERNATIVE și soluții, vă invităm să sărbătoriți natura și viața cu noi în fiecare zi printr-un mini efort colectiv. Pornind de la premisele că totul este conectat și că 80 % dintre deșeurile care ajung în oceanele lumii își au originea pe uscat, vă provocăm să colectați 1 deșeu din plastic pe zi, mic sau mare, din oraș sau din afara lui, din zone accesibile sau mai puțin umblate, it’s all up to you. Faceți un obicei din asta și fiți conștienți de gestul vostru altruist. Vă promit că o să zămbiți mai des și că, în timp, o să observați din ce în ce mai multe minunății pe care ni le oferă natura. În timp doar, când o să aveți ochiul format ;).

Așteptăm cu drag detalii despre aventurile și experiențele voastre și, desigur, ‘comorile’ colectate.

[icon name=”fa-heart” size=”mini” style=”simple” icon_color=”#57c5c7″][/icon], Ioana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.