fbpx

Beth Terry și aventura ei de a trăi fără produse din plastic

Beth Terry locuiește în zona golfului din San Francisco și până nu demult era contabilă. Acum este cunoscută pe tot globul ca și femeia care a arătat lumii că se poate trăi fericit, confortabil și modern și fără P-L-A-S-T-I-C, oricât de imposibil și inconvenient sună asta pentru unii, lucru pe care îl practică din 2007. În 2012 a scris cartea ‘Viața mea fără plastic’, care nu numai că e super haioasă și rapid de citit, dar reprezintă dovada și motivatia că orice este posibil, atâta timp cât esti dispus să încerci și să faci schimbările necesare.

De departe, Beth reprezintă o mare inspirație pentru mulți, incluzându-mă și pe mine. De la ea am învățat că pentru orice produs din plastic există ALTERNATIVE sănătoase, făcute din materiale ‘curate’ și naturale, iar dacă chiar nu există alternative, atunci probabil produsul respectiv oricum nu era prea sănătos, așa că mai bine renunț la el complet. De exemplu semipreparatele congelate, care vin împachetate în vreo 3 rânduri de ambalaje (de obicei, plastic 1, plastic 2 și carton) și care sunt super nesănătoase datorită aditivilor și conservanților folosiți în procesul de fabricație, atât a alimentului, cât și a ambalajului ‘protector’.

Iată 7 motive conform cărora, în opinia lui Beth, plasticul este o problemă:
1. Plasticul este obținut din surse ‘murdare’ de energie, adică petrol și gaz.
2. Plasticul conține substanțe chimice toxice.
3. Procesul de producție al plasticului este toxic și îi afectează pe cei implicați, inclusiv comunitatea din vecinătatea fabricii (perturbă calitatea aerului, apei, solului).
4. Plasticul nu se degradează natural nici în 1.000 de ani, cum se credea inițial. El doar se degradează în bucăți din ce în ce mai mici, dar nu dispare.
5. Plasticul poluează oceanul și are efecte negative asupra sănătății oamenilor și al mediului înconjurător.
6. La baza producției diferitelor tipuri de plastic stau granule din plastic brut. Acestea, datorită mărimii lor microscopice, nu sunt prinse în filtrele stațiilor de epurare, ajungând în apele curgătoare și, în cele din urmă, în ocean. În momentul actual nu există vreo plajă în lume al cărei nisip să nu conțină și plastic; acest plastic a fost găsit și în câteva tipuri de bere germană, sare extrasă din mare, în diferite specii de pești, fructe de mare, păsări și mamifere marine.
7. Plasticul care se reciclează nu înlocuiește producția de plastic nou. Din plasticul reciclat se pot obține doar produse de calitate inferioară celor din care provine inițial. Deci reciclarea nu rezolvă problema deșeurilor din plastic, chiar dacă s-ar desfășura la eficiență maximă, în toate statele lumii și pentru toate tipurile de plastic.

Dacă vrei să știi mai multe despre aventurile lui Beth, soluțiile găsite în călătoria ei spre o viață fără plastic sau cum a reușit, prin intermediul unei campanii publice, să determine un producător de filtre de apă să înceapă un program de reciclare în SUA, urmărește-o pe myplasticfreelife.com, comandă cartea ei (‘My plastic free life’ -în engleză, nu cred că e disponibilă și tradusă în românește), revino pe blogul ALTERNATIVE sau întreabă-ne, vom răspunde cu drag.

[icon name=”fa-heart” size=”mini” style=”simple” icon_color=”#57c5c7″][/icon], Ioana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.